Cupil.ro

vorbind în seara asta cu Monica pe messenger (Monica, o știți, forfecutsa) am realizat că n-am mai scris de foarte mult timp cum știu s-o fac, adicătelea la sentiment. îi povesteam ce năzbâtii mai face Amalia, dar și cum evoluăm noi, ca oameni, alături de ea.
înainte de Amalia, nu-mi păsa. de mine, ca suflet. trăiam în virtutea inerției, fără vreo dorință anume să evoluez pe vreun plan. știam că trebuie să merg înainte și să iau fiecare zi așa cum vine. de când s-a născut știu că vreau să fac din lumea asta un loc mai bun pentru ea, s-o ghidez în viață ca să fie OM. însă cum pot eu să schimb 2000 de ani într-o viață de, să zic, 60? cum pot eu să-mi educ copilul să fie OM într-o lume în care omenia e o calitate din ce în ce mai rar întâlnită?
în fine, nu aici voiam să ajung. voiam să povestesc o întâmplare petrecută astăzi, care pe mine m-a lăsat interzisă. am mers cu zgâtia în parc, pe jos erau înșirate găletușe, lopățele și greble. amalia s-a dus la ele și a vrut să le ia. îi spun: mama, alea nu sunt ale noastre… nu mi-a venit să cred ochilor când iubita mea s-a ridicat, fără să pună mâna pe ele, a făcut roata-mprejur, a găsit puțin mai incolo o altă jucărie aruncată, a scuturat-o și-a lasat-o în grămada de ustensile de joacă. e uimitor cum la 22 de luni înțelege și o duce capul că nu e ok să ia jucăriile altui copil. ea cu totul e uimitoare. e cel mai bun lucru ce ni s-a putut întâmpla, să ne aleagă pe noi să-i fim ghizi în următorii ani.
n-o să ascund nervii care mi-i face câteodată, când îmi înșiră prin toată casa hainele abia spălate, când niciodată nu găsesc perechea sandalei aruncată te miri pe unde, când scoate din comodă toate căciulile și șosetele, când înșiră toate șervețelele, când toate jucăriile sunt aruncate peste tot și calc în drumul spre bucătărie pe barbie și pe e.t. dar apoi râd și realizez cât de minunată e ea, pentru că hainele le ia de pe uscător pentru că îi place cum miros, sandalele încearcă să le încalțe și se enervează că nu-i iese mereu, că-i place să fie cochetă c-o căciulă trasă pe ochi, că servețelele înșirate au șters un dulap sau un colț de parchet, că barbie l-a pupat pe e.t. înainte de somn și tot așa. mi-e dragă când vine dimineața după mine în baie, așteptându-și rândul la spălat mânuțele și chipul ăla năzdrăvan, când îmi fură periuța de dinți, a ei fiind ascunsă cine știe pe unde, sau când fuge udă toată, nemaiașteptând s-o șterg, mi-e dragă când se lipește de taică-su și-l pupă înainte sa iasă pe ușă, cum vine la mine să-i alin frustrările, cum brațele mele sunt panaceu pentru orice durere pe care ar avea-o, cum mânuțele ei mici se plimbă pe obrajii mei trăgându-mă mai aproape s-o pup ca eschimoșii, cum își plimbă aceleași mânuțe prin părul meu spunând măi-măi, cum se bagă în sufletul meu când am ceva de făcut și nu vorbesc cu ea.
ea e copilul cu care trebuie să vorbești mereu, indiferent ce, pentru că opinia ei chiar contează. amalia, mănânci ciorbă? da/niu, cu accent pe mood. dacă se trezește brusc răspunsul întotdeauna va fi niu. personalitate au ba?
e târziu. noapte bună/bună dimineața!

da, știu, să-mi fie rușine că n-am mai dat pe aici, dar zău dacă-mi mai vine să scriu când hostul blogului zice… ce zice el acolo. acum s-a rezolvat într-o oareșcare măsură. estem bine cu toții, ne pregătim de vacanță, că tot mă plângeam că n-am mai avut una reală din 2007.
amalia crește, începe să asimileze cuvinte și expresii, ne-a ieșit și faza cu înțărcatul, zău că nu mă așteptam să fie așa smooth momentul. e plină de energie, ne căpiază, iar după ce adoarme nu știu ce să fac mai întâi: bloguri, facebook, messenger, toate la un loc dacă-i posibil. mi-am propus să las naibii internetul o perioadă, ca să văd cât de addicted sunt. rezultatul e dezastruos, parcă-s ruptă de realitate, dar lucrez intens să mă tratez. la o adică, n-am fost așa mereu, deci dacă s-a putut atâta timp fără, de ce n-aș putea și acum?

timp deloc… în schimb lucrez de mare zor la un proiect care se va concretiza undeva în următoarele 2 luni. despre asta la momentul oportun. ama e bine, crește, se joacă, se înțarcă, etc, etc. pe curând, sper!

cu hostul și cu moderarea comentariilor. oana_raluk, va trebui să răspund astfel la comentariul tău.
tu spui: ”toti ne dorim copii super destepti dar nu se stie ce-o sa iasa..asta depinde intru totul de ei..cat despre conversatia fetelor: nu mi se pare deloc deplasata..daca ma gandesc bine, sunt doamne la o varsta mult mai inaintata care au conversatii mai mult decat prostesti..nu poti cere unui copil “intelect de maaaare viitor” la doar 7-8 ani..sorry”

și hai să-ți răspund de ce mi s-a părut mie deplasată discuția lor. în primul rând o fetiță de 7-8 ani n-ar trebui să fie preocupată de kilograme. e în creștere, trebuie să aibă un meniu diversificat, asta incluzând și pâinea. la câtă poftă de viață au la vârsta asta, carbohidrații se transformă rapid în energie, deci nicidecum nu se depune.
în al doilea rând, astea sunt discuții auzite în casă, în media care duduie de tâmpenii, anorexice la tot pasul, cărora li se pare frumos să ți se vadă clavicula din decolteu. cred că aș înlemni să vină fiică-mea acasă și să-mi zică: eu nu mai mănânc pâine, pentru că îngrașă!
în al treilea rând, deșteptăciunea nu depinde întru totul de copil. depinde și de părinte… cum ți-l crești, așa ți-l ai? da, știu, nu-l cresc eu, crește singur, că nu-i plantă s-o ud la rădăcini, dar pot să-l ghidez, să-i dau repere și el să aleagă. dacă alege rău, iar intervine părintele, să-l aducă pe drumul cel bun, nu?
am vorbit din punctul de vedere al mamei de fată.
cât despre intelect… de aici pornesc toate pițipoancele de banbu.

discuție între 2 puștoaice blonde, nu mai mult de 7-8 ani:
- tu câte kilograme ai?
- păi nu știu, că nu m-am mai cântărit de un an.
- da anul trecut câte aveai?
- păăăi, 34 jumate.
- eu am 36. înseamnă că de anul trecut și până acum ai mai pus ceva.
- nu știu, dar știi, nu mai mănânc pâine…

al doilea subiect:
- eu sunt catolică, tu ortodoxă, nu? păi noi ne tragem din daci și romani. eu cred că mă trag din romani că ei au fost catolici, iar tu din daci că au fost ortodocși.

Oooookiiii :))))) fără alte comentarii. sper doar ca a mea să fie mai… decât ale lor.